Atentie la centralele termice. In mai putin de o saptamana, ISU Crisana a stins doua incendii provocate de centrale

Miercuri, 28 noiembrie a.c., între orele 08.50 – 10.20, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Biharia, flăcările  manifestându-se violent la camera centralei termice, la o încăpere și la o parte din acoperișul casei.  Ca urmare a producerii evenimentului, au ars camera centralei termice, pe o suprafață de circa șapte metri pătrați, o încăpere cu o suprafață de circa 15 metri pătrați și aproximativ 30% din acoperișul casei.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, jarul căzut din centrala termică, acesta fiind cel de-al doilea eveniment generat de o astfel de cauză, în interval de cinci zile.

De altfel, pompierii sustin ca cele mai multe incendii sunt provocate in aceasta perioada de exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni, fără asigurarea supravegherii sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor

O alta cauza este suprasolicitarea instalaţiilor şi aparatelor electrice.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte bihorenilor obligativitatea respectării următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

Instalaţii de încălzire centrală

  • Instalaţiile de încălzire centrală se pot amplasa în ansamblul unei clădiri sau în clădiri independente ori alipite acestora, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice specifice;
  • Coşurile şi canalele de fum se realizează din materiale incombustibile rezistente la foc şi la acţiunea corozivă a fumului şi gazelor de ardere, acestea fiind izolate corespunzător faţă de elementele combustibile din structura clădirilor în care sunt amplasate;
  • Montarea şi verificarea centralelor termice vor fi executate de către firme autorizate;
  • Exploatarea centralelor termice trebuie făcută conform prescripţiilor tehnice ale producătorului.

Pe timpul exploatării instalaţiilor se interzice:

  • Depozitarea în încăperea centralei termice a unor obiecte sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia;
  • Neechiparea centralei cu aparate de măsură şi control al temperaturii, presiunii din cazan şi conducte, indicatoare de nivel pentru combustibil și supape de siguranţă;
  • Depozitarea combustibilului în interiorul centralei (cu excepţia combustibilului din rezervorul de consum zilnic, la centralele pe combustibil lichid).

Sobe cu sau fără acumulare de căldură și mijloace de încălzire electrice

  • Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  • Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
  • Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
  • Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
  • Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi pe timpul funcţionării sistemelor de încălzire (sobe ori aparate de încălzire electrice).

Coşurile de fum

  • Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
  • În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
  • Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
  • Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
  • În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
  • Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
  • Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
Distribuie informația
Alte știri