Muzeul Țării Crișurilor a fost gazda primei ediții a galei celor mai reușite proiecte finanțate, anul acesta, de Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor. Jurizarea s-a făcut online. Au fost premiate cele mai bune proiecte culturale, cele mai frumoase activități de tineret și cele mai bune activități sportive. S-au acordat si 10 premii speciale din partea AMD Bihor, Biroul Agenția Țara Beiușului și Agenția Valea Ierului. Premiul pentru cea mai bună organizație a fost câștigat de Asociația „Oltea Doamna Oradea”, iar cel mai bun proiect desemnat câștigător s-a numit „Trepte spre cunoaștere”.
Unul dintre laureați a fost dr in istorie Cristina Liana Pușcaș, care a obținut premiul special pentru cel mai bun comunicat de presă dar și locul I pentru Asociația Cei 40 de Mucenici cu proiectul „Portrete ale Unirii”. A precizat că în calitate de muzeograf a ajuns la o concluzie care a motivat-o să ia atitudine: „Mă consider una dintre cele mai norocoase persoane căreia i s-a oferit șansa să aducă un omagiu celui mai frumos an din istoria Românilor, anul 1918. Această șansă mi-a fost oferită, în primul rând, de către Asociația Urmașii Marii Uniri”.
În cadrul galei, publicul a fost delectat cu momente artistice dar și cu expozițiile de artă fotografică ale câștigătorilor. Una dintre ele, „Frumuseţea curajului” – autor Remus Toderici, invită la un moment de reflexie. Lucrările şi-au propus, în primul rând, să readucă încredere în puterile lor doamnelor diagnosticate cu cancer şi să le facă să se simtă frumoase în acest moment dificil al vieţii lor.
„Proiectul nostru s-a numit “Atelierele Creative Cultură în Mișcare”, s-a bazat pe facilitarea accesului pentru copiii care nu au fost niciodată în preajma artei. Am avut o cofinanțare din partea Consiliului Județean, bani cu care am cumpărat materialele necesare pentru aceste ateliere”, a spus un alt câștigător, Flavius Bunoiu.
Mălina Maria Guler, Jurnalism, An II
Foto: digi24.ro/oradea