Programul prin care statul oferă bani celor care doresc să pună fotovoltaice acasă va demara în martie

Persoanele fizice care doresc să se înscrie în programul guvernamental prin care pot primi până la 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice vor putea face asta începând cu luna martie, spune preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică pentru economica.net.

„Intâi trebuie să dăm drumul la sesiunea de acreditare a firmelor care montează. Vreau să o facem cât mai repede, poate chiar într-o săptămână, mai am nevoie de un răspuns de la Ministerul Dezvoltării. După ce acredităm instalatorii, vom face publice listele şi estimez că în martie, cel mai probabil la jumătatea lunii martie să poată să înceapă înscrierea persoanelor fizice, spune oficialul.

Preşedintele AFM a amintit că fondurile pentru program acoperă instalarea de panouri fotovoltaice pentru 30.000 de locuinţe la nivel naţional, în ordinea înscrierii.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds