34.000 de locuințe pentru tineri destinate închirierii au fost finalizate de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) din 2001 încoace, cele mai multe, aproape 5.000 de unități locative fiind recepționate în 2003. Anul trecut, numărul de locuințe recepționate a fost de 406, cel mai mic număr din ultimii cinci ani, conform economica.net.
Cele mai multe locuințe ANL au fost construite în București, în număr de 2.440 de apartamente. Pe locul doi se află județul Constanta, acolo unde în ultimii 18 ani au fost contruite 1.680 de locuințe de închiriat pentru tineri. Pe locul trei se află județul Neamț, cu 1.560, iar Bihorul este pe 4 cu 1468 de apartamente.
La polul opus cu cele mai puține locuințe ANL realizate se află județele Giurgiu, Călărași, Argeș, Sălaj și Buzău.
Foto: anl.ro