Se împlinesc, în această lună (februarie 2019) patru ani de când Primăria Oradea a declanșat ceea ce pare a fi un adevărat război al statuilor ce vizează relocarea unor monumente de for public din zona centrală a orașului (statuia lui Mihai Viteazul și a lui Emanuil Gojdu) și înlocuirea lor cu altele (statuia Regelui Ferdinand, Iuliu Maniu, Radu Demetriu, Roman Ciorogariu).
Fără a știrbi cu nimic meritele personalităților care urmează să înlocuiască vechile simboluri, membrii societății civile s-au opus, fără prea mare succes, acestor demersuri. Inițiativa autorităților locale este intens disputată în spațiul public, apelurile și argumentele repetate ale cetățenilor sau diferitelor instituții îndreptățite la un punct de vedere părând să se lovească, inutil, de tăcerea și încăpățânarea consilierlor locali de a-și urmă planul. În acest scop s-au emis numeroase hotărâri de consiliu local, s-au denumit și s-au redenumit piețe și parcuri, s-au declanșat procese, s-au dat amenzi, s-au emis contestații, se fac declarații de presă, etc. Acest conflict inutil și artificial creat consumă, din partea ambelor tabere implicate, resurse și energii care ar putea fi folosite, constructiv, pentru alte proiecte folositoare comunității locale.
Asociația Cultură în Mișcare a urmărit și va urmări în continuare parcursul statuii lui Emanuil Gojdu. Scopul demersului nostru este de a reda comunității locale acest simbol și de a-i acorda acestuia onoarea și respectul cuvenit pentru viața și activitatea sa desfășurată în mod nemijlocit în slujba comunității. Asociația Cultură in Mișcare “aniversează” 217 ani de la nașterea lui Emanuil Gojdu, de data aceasta în incinta Cetății Oradea.