Precizări ale IPJ Bihor legate de accidentul mortal de marţi, de pe DN 76

„Luni, 22 aprilie a.c., în jurul orei 16.16, pe D.N. 76, în afara localității bihorene Pocola, un bărbat de 59 de ani, din comuna Pocola, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Beiuș, într-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus din sensul opus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Pocola.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 59 de ani a suferit leziuni care i-au provocat decesul, iat tânărul de 20 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Polițiștii rutieri beiușeni continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier” spune comisarul sef, Alina Dinu.

La fața locului au fost mobilizate multiple forțe de intervenție: pompierii militari cu echipajul de descarcerare, o autospecială de intervenție cu apă și spumă, un echipaj SMURD. Circulația a fost complet blocată pe DN 76 mai bine de 4 ore.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds