Marți, 23 aprilie, în jurul orei 15.00, pe D.N.19, pe strada Trandafirilor din localitatea Biharia, județul Bihor, polițiștii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce transporta, în portbagajul unui autoturism, cinci cutii din carton care conțineau 50.000 de țigarete netimbrate legal sau netimbrate, de diferite mărci (anexăm foto).
Marfa, în valoare de aproximativ 25.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au reținut pe bărbatul de 30 de ani, pentru 24 de ore. Orădeanul este bănuit de comiterea infracţiunii de “deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete”. S-a intocmit dosar penar iar cercetarile continuă.