Opt companii vor primi ajutoare de stat în valoare totală de 151,1 milioane de lei pentru proiecte de investiţii de 379,1 milioane de lei.
„Proiectele aprobate vor crea 882 noi locuri de muncă, au o valoare totală de 379,1 milioane de lei, ajutorul aprobat pentru finanţarea acestora fiind în valoare de 151,1 milioane de lei. Vor contribui cu 175,4 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele şi impozitele suplimentare plătite”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, potrivit agerpres.ro.
Firma din Oradea, Nymphaea Resorts SRL va beneficia de suma de 22,1 milioane de lei pentru construirea unei noi structuri de primire turistică cu funcţiuni integrate de cazare, alimentaţie şi agrement, de tip hotel 4*, în municipiul reşedinţă de judeţ a Bihorului.