Începând de astazi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă icepe o actiune de recrutare a voluntarilor în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România. După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.
Proiectul, intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
• vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
• apt din punct de vedere medical;
• să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
• să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul www.isubh.ro.