Gabriel Bocra Ionuţ, un român în vârstă de 31 de ani, şofer de camion, a dat o lecţie fantastică de omenie şi modestie, după ce a salvat în Italia un tânăr care intenţiona să se arunce de pe un pod rutier. Italienii au fost profund recunoscători pentru ce a făcut românul, potrivit observatortv.ro.
Un italian de 19 ani a vrut să sară de pe un pod, la Milano, în apropierea pasajului „Gabbarella”. Gabriel Bocra Ionut, un şofer român de 31 de ani din Oradea, a oprit autovehiculul sub pod, a mers la tânăr, a vorbit puţin cu el, apoi l-a îmbrățișat şi i-a spus că toate problemele se rezolvă. Apoi s-a întors la camion şi a plecat să-şi termine livrările.
„Când vezi lucruri de la distanță, poți să crezi că cei care fac anumite acțiuni sunt eroi, că este nevoie de un mare curaj. Dar, când ţi se întâmplă asemenea lucruri, te gândești doar la cum poţi să ajuţi”, a declarat Gabriel Bocra Ionuţ pentru milano.corriere.it.
Foto: milano.corriere.it