AJOFM Bihor, singura institutie de profil din Romania care a obtinut finantare in cadrul INTERREG

La Oradea s-a lansat luni, 22 iulie, proiectul „Retea transfrontaliera pentru sustinerea dezvoltarii carierei profesionale in regiunea de frontiera”. Au fost prezenti reprezentatii celor 5 „actori” in proiect. Este vorba de AJOFM Bihor, Societatea Caritabila „Don Orione”, precum si Prefectura judetului Bekes, Camera de Comert si Industrie a Judetului Bekes si Fundatia pentru Dezvoltarea Intreprinderilor din Judetul Bekes.

Valoarea proiectului din cadrul Programului Interreg V-A Romania – Ungaria este de 2,5 milioane de euro si se va intinde pe 24 de luni. Bihorului ii vor reveni aproape 1,5 milioane de euro. Cu parte din acesti bani (1 milion de euro) se va construi un centru specializat in orientarea in cariera, in prelungirea cladirii Liceului „Don Orione”. Se va intinde pe circa 800 metri patrati si este în faza de aprobari si autorizatii, urmand ca in luna august lucrarea sa fie scoasa la licitatie, spune managerul de proiect, Martin Miheller.

De asemenea, AJOFM Bihor va organiza dou burse a locurilor de munca si orientare in cariera, evenimente care vor avea loc in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean. In plus, mai spune directorul Bekesi Csaba, va fi infiintat un birou mobil care se va deplasa cu angajati ai Agentiei in cel putin 50 de comunitati din mediul rural pentru a le vorbi tinerilor, dar si somerilor, despre oportunitatile de angajare. Tot in cadrul proiectului va fi elaborat un studiu vizand piata fortei de munca integrata in zona transfrontaliera si vor mai fi organizate un workshop si o conferinta internationala pentru specialisti.

Distribuie informația
Alte știri