Parcul Științific și Tehnologic Bihor a trecut de evaluarea tehnico-financiară

Parcul Științific și Tehnologic Bihor întrunește condițiile de punctaj ale Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest și intră în următoarea fază, precontractuală.

”Este o reușită importantă pentru județul nostru și aș dori să felicit întreaga echipă care a lucrat la pregătirea acestui proiect complex. Așteptăm finalizarea tuturor procedurilor și includerea proiectului nostru pe lista proiectelor finanțabile pentru a putea semna contractul de finanțare. Consiliul Județean pune la dispoziție terenul pe care se va construi clădirea Parcului Științific și Tehnologic și va asigura co-finanțarea acestui proiect”, a precizat Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Parcul Științific și Tehnologic Bihor se înființează în scopul utilizării rezultatelor activităților de cercetare și aplicării tehnologiilor avansate în economie și în scopul creșterii participării instituțiilor de învățământ superior acreditate și a unităților de cercetare – dezvoltare în procesul de dezvoltare economico-socială prin știință și tehnologie. Conform descrierii funcționale, clădirea Parcului va avea regim de înălțime parter plus două etaje și o suprafață desfășurată de 5.417.78 mp. Aceasta va fi dotată cu mobilier și echipamente de cercetare specifice laboratoarelor propuse.

Valoarea totală a proiectului este de circa 40 de milioane lei (aproximativ 7 milioane euro). Sursa de finanțare pentru înființarea Parcului este Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 1, prioritate de investiții 1.1, perioada estimată de implementare fiind de 36 de luni. Parcul Științific și Tehnologic Bihor urmează să fie amplasat pe strada Ceyrat, nr. 4, în spatele Facultății de Științe Socio-Umane.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 6 seconds