Bihorul va avea o Academie gastronomică, în anul 2020

Judeţul Bihor va avea, în anul 2020, o Academie gastronomică, numită „Good Chefs Academy”, în pregătirea căreia se va organiza, joi, prima întâlnire de lucru a reprezentanţilor industriei ospitalităţii şi ai producătorilor locali, distribuitorilor de produse, servicii gastro şi conexe din judeţul Bihor.

Evenimentul va reuni, într-un demers unic la nivel judeţean, cererea cu oferta, respectiv cel puţin 300 de invitaţi, producători autohtoni ai celor mai bune produse alimentare şi manageri de hoteluri, restaurante, pensiuni, săli de evenimente, baruri, cluburi etc, în scopul cunoaşterii reciproce şi stabilirii de parteneriate. De asemenea, vor participa marii producători bihoreni de produse alimentare, reprezentanţi ai şcolilor interesate de învăţământul dual, bucătari, cofetari, ospătari, reprezentanţi ai instituţiilor judeţene implicate şi ai Ministerelor Turismului, Agriculturii, Mediului de Afaceri, Educaţiei.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei culturale D’Art Oradea, Nicolae Pop, principalul organizator, cu această ocazie se va realiza şi o bază de date judeţeană reprezentativă pentru acest domeniu, postată pe site-ul www.probihor.ro.

Academia va oferi cursuri de gătit tuturor celor care doresc să deprindă arta culinară (de la patru ani!), alături de cursuri de formare şi certificare recunoscute în UE, de bucătari şi cofetari-patiseri, masterclass-uri, atât pentru amatori cât şi pentru profesionişti, cu specialişti de top. Nu în cele din urmă, Good Chefs Academy va însemna promovarea, susţinerea şi reprezentarea producătorilor locali, a distribuitorilor locali de produse şi servicii gastronomice, potrivit agerpres.ro.

Evenimentul de lansare a proiectului Good Chefs este organizat de Asociaţia Culturală D’Art Oradea şi Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (A.N.B.C.T.) România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor (Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, Agenţia de Management al Destinaţiei) şi al Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Bihor, în parteneriat cu firmele Phenalex (singura fabrică de dulceţuri bio din ţară) şi Inox Line Distribution.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 6 seconds