Proprietarii a 19 case din Oradea, ce vor fi demolate pentru parcări, nu au avut dreptul să-și apere proprietățile în ședința Consiliului Local de săptămâna trecută. Decizia consilierilor a trecut cu buldozerul peste viețile lor si asta pentru că imobilele acelea nu sunt doar niște simple construcții, sunt acasă pentru câțiva cetățeni ai acestui oraș, care merită ascultați și respectați! Este inacceptabil să demolezi 19 case pentru a construi 390 de parcări, totul în locul celor 400 de parcări care există în acest moment.
Cum s-a ajuns aici?
În 2016, mai mulți deputați PNL, la presiunea liderilor locali, propuneau o lege a exproprierilor (devenită Legea 233/2018) care, lăsată în mâna baronilor locali, se poate transforma într-un instrument abuziv. Practic, dreptul de proprietate este golit de garanții și este abandonat la bunul plac al șefilor locali. Consiliul Local poate decide să exproprieze terenuri întregi, să demoleze zeci de case, așa cum se întâmplă astăzi, dacă s-a stabilit că proiectul este parte din strategia de „regenerare urbană”, dacă viziunea edilului cere un parc în acel loc, ba mai mult, chiar și atunci când un partener de casă al politicienilor locali îi convinge să demareze un parteneriat public-privat pe acea proprietate.
Astfel, de unde exproprierea era o excepție strictă, exclusiv pentru proiecte majore, proiecte de importanță națională sau zonală, parlamentarii au transformat-o într-un instrument care poate fi deturnat: exproprierile se pot face pentru orice proiect pe care primarul sau șeful de județ le consideră importante. Știm cât interes există pentru proiecte bune pentru oameni în administrațiile din România.
USR este împotriva acestui mod de a face politică: fără consultare, fără să asculte vocea cetățenilor, fără respect pentru proprietatea și viața cetățenilor plătitori de taxe și impozite care locuiesc în Oradea. După alegerile locale din iunie 2020 USR va milita din interiorul consiliilor locale și județene pentru dezbatere reală, efectivă, pentru ascultarea tuturor celor interesați în subiectele care îi privesc și, nu în ultimul rând, pentru respectarea dreptului de proprietate.
Deputatul USR Silviu Dehelean va depune în perioada următoare un proiect de lege care să restabilească statutul proprietății și să restrângă cazurile pentru care excepția exproprierii este permisă. Exproprierea nu trebuie să ajungă o decizie banală, cotidiană, ci una cu caracter excepțional. Până atunci, chiar dacă sunt o soluție facilă, la îndemână, exproprierile în Oradea trebuie realizate doar ca ultimă alternativă, după ce au fost epuizate toate celelalte variante. În cazul parcărilor, exproprierea a 19 locuințe este o soluție rapidă și nepotrivită, nu soluția corectă!
USR Bihor