Evenimentul a ajuns in acest an la editia cu numarul 26. Prima manifestare i-a fost dedicată poetului şi criticului literar Gheorghe Grigurcu, care a împlinit în luna aprilie 80 de ani, şi care, din 1951, a publicat fără întrerupere în Revista Familia.
La evenimentul de deschidere a participat şi scriitorul Ioan T. Morar, aflat la Oradea pentru a-şi lansa cartea „Sărbătoarea corturilor”.
Zilele Revistei Familia continuă in aceasta dimineata în Sala Mare a Primăriei cu un colocviu intitulat „Ofensiva debutanţilor: semn al înnoirii?”, la care au fost invitaţi tineri poeţi , iar de la ora 16.30, va avea loc lansarea cărţii „Nu te opri, nu te întoarce”, de Traian Dobrinescu.
Volumul va fi prezentat de Nicolae Manolescu şi Răzvan Voncu.