Sunt un bihorean de 43 de ani care e persoană cu dizabilități. La 2 luni mi se decoperea handicapul, la 8 ani prima operație la ochiul drept, la 10 ani prima criză de epilepsie și la 16 ani aveam deja la activ 2 operații pe creier. Deși cu anumite limitări am reușit să devin consultant independent pe integrarea persoanei cu dizabilități pe Parlamentul României, activând în acest domeniu în ultimii 18 ani, fiind unul din cei care a scris legea 448/2006 ce reglementează obligațiile și drepturile persoanelor cu dizabilități.
În cei 28 de ani Oradea a avut 6 primari, 2 interimari și 4 aleși, toți de dreapta. Dacă la Consiliul Județean a mai existat o rotație politică între UDMR-PSD-PNL-PDL, municipiul Oradea a fost condus exclusiv de primari de dreapta. Din 2008, magnificul Ilie Bolojan este primar al municipiului Oradea, cumulând la un moment dat funcția de prim-vicepreședinte PNL, președinte al Asociației Municipiilor din Romania. Prima întâlnire cu el a fost la începutul lunii octombrie 2018, când am cerut o audiență, prevalându-mă de calitatea de consultant pe Parlamentul României, dorind să îi propun să multiplice în Oradea un proiect inițiat de fundația Motivation Romania, dar în această audiență m-a surprins atitudinea plină de indiferență față de accesibilizarea orașului Oradea, într-o audiență cu o persoană cu dizabilităâi neținând cont că reprezintă pe fiecare cetățean, primarul Ilie Bollojan afirma:
1. în contextul în care l-am întrebat dacă Instituția Arhitectului Șef, aflat în subordinea directă a Primarului are o strategie pe termen mediu pentru accesibilizarea municipiului Oradea, răspunsul magnificului primar Ilie Bolojan a fost “că nu sunt 5 municipii în țară care să respecte și să aplice Legea 448/2006 și legislația privind accesibilizarea pentru persoanele cu dizabilități*
2. Când am afirmat că în judetul Bihor sunt 20.000 de persoane cu dizabilități, răspunsul acestuia a fost că foarte mulți dintre aceștia au certificacate false. Răspunsul acesta m-a surprins, fiindcă între 2016 – 2019, domnul Călin Puia a condus DGASPC Bihor. În calitate de președinte al PNL Bihor, domnul Ilie Bolojan sugera că sub conducerea stimatului său coleg de partid s-ar fi făcut certificate de handicap false.
3. I-am atras atenția că Oradea ca municipiu se dezvoltă, dar fără o strategie coerentă care să includă și personele cu dizabilități, iar raspunsul magnific al domnului primar a fost că Accesibilizarea municicipiului Oradea nu se află printre prioritățile pe termen scurt și mediu ale Primăriei Oradea.
4. Când i-am spus primarului nostru ales ca OTL Bihor are 67 de garnituri de tramvaie, din care circa 54 în circulație, 44 sh și 10 garnituri noi, mi-a spus că sunt prost informat. Prin aceasta am atras atenția că pentru a putea urca într-un tramvai accesibil trebuie să aștepți 40 de minute, fiindcă vine un tramvai la 8 minute și trebuie să aștepți 6 ca să vină unul nou.
5. Când am evidențiat absența unei toalete accesibile chiar în piața Unirii, domnul Bolojan a afirmat că amplasarea unei toalete accesibile măcar pe timpul verii ar strica estetica pieței. În acest context i-am povestit că venind cu un prieten în piața Unirii, dacă este în scaun rulant și vrem să servim o bere, suc sau o apă, prietenul meu fiind în scaun rulant are incontinență urină, după 40 de minute trebuie să își ia sticla și să o foloseasca drept pișoar în mijlocul terasei, răspunsul său a fost că astea sunt excepții.
6. Unul dintre consilieri locali, când i-am explicat cele mai de sus de la punctul 5, a afirmat că a existat în consilul local o propunere din partea UDMR-PSD ca să se de-a avizul de funcționare cafenelelor, restaurantelor, fast-food, doar dacă au și toaletă accesibilă, rampă și semnalistica tactilă pentru nevăzători, dar această propunere a fost respinsă fiindcă era ordin de la partid.
7. La sfârșitul întâlnirii l-am întrebat câți angajați are Primăria Oradea și mi-a raspuns că sunt 700 și că nu știe dacă are vreun angajat cu dizabilități.
La un an distanță, datorită unei ieșiri inconștiente a doamnei deputat Florica Cherecheș, privind persoanele cu dizabilități, am vrut să particip la o întâlnire care am crezut că se desfașoară ieri, dar am dat peste o întâlnire de partid – Consiliul Director PNL – unde m-am prevalat de statutul de membru de peste 25 de ani ca să rămân, și ca om cu viziune politică de dreapta să atrag atenția asupra limbajului și comportamentul aleșilor față de comunitatea persoanelor cu dizabilități, fiind prezenți și primari să cer acesibilizarea secțiilor de vot din cele 46 de pimării bihorene unde trăiesc și au dreptul să voteze – dar nu lise permite – peste 11000 de persoane cu dizabilități din totalul de 20000 de persoane.
Domnul Primar a venit la mine și împreună cu alți membri mi-au spus că, dacă nu ies din sală cheamă Poliția să mă aresteze. Eu i-am invitat să o facă. Flancat de primar și consilierii lui am ieșit din sala. Timp de 2 ore am stat pe holul din fața Sălii Mari a Primăriei Oradea. La sfârșitul întâlnirii am cerut să vorbesc 3 minute cu domnul Primar Ilie Bolojan, la care acesta îmi răspunde că între noi există niște energii negative și nu are ce să vorbească cu mine, dar când i-am spus că pe timpul guvernării sale locale au murit fără
• a se bucura de a se închina într-o biserică
• libertatea de a studia,
• posibilitatea de a vota,
• accesul la un loc de muncă
• bucuria de a face sport
• să mearga la teatru, filarmonica, opera, un meci de baschet, fotbal sau o simplă plimbare în parc cu familia, iubitul /iubita sau să bea o bere sau un suc la o terasă sau în piață la un festival sau targ
circa 18.700 de persoane cu dizabilități, s-a ascuns în spatele consilierilor și deptaților PNL plecând capul.
Da, dacă nu respect pentru această comunitate, ați mimat un acces de părere de rău. Puteti fi acuzați că le-ați răpit viețile și ciuntit sufletele acestor persoane despre care cu dispreț spuneați că au certificate false.
Ce vreți, domnule Primar, să mă transform într-o centrală eoliană care să emită spre dumneavoastră energii pozitive? Nu aveți destui lăudători și trepăduși care vă răspund la orice cu “Da Șeful”, deseori cu frică, alteori din lașitate?
În primăria Oradea aveți nevoie de oameni care să fie angajați pe baza de carnet de partid fără opinie. Dacă cumva au opinie vă descotorosiți de ei. Cum să se angajeze o persoană cu dizabilități la Primăria Oradea, Doamne ferește, dacă vine unul care are și opinie dar și expertiză pe domeniul său, trebuie să îl țineți angajat de vreți de nu vreți. Funcția de manager al orașului ați golit-o de substanță și i-ați aruncat-o lui Dacian Paladi, ca premiu de consolare pentru că a fost obligat să se retragă după ce fusese nominalizat ca viceprimar, până și-a dat singur demisia. Mai țineți minte când prin 2008-2009 ați intrat în negocieri cu comunitatea neoprotestantă și în special cea baptistă, cerând un om pe care sa-l aveți la primarie, care să se ocupe în mod special de social și din cele circa 4 nominalizări ale pastorilor comunității baptiste, din negocieri s-a avansat și acceptat numele și persoana d-nei Florica Cherecheș.
Stiți când ați eliminat rampa pentru persoane cu dizabilități ați afirmat că e inestetică și oricum nu vin multe persoane cu dizabilități la primarie, iar dacă or veni coborâți dumneavostră și îi purtați în brațe.
ACEASTA NU ȚINE DE MILĂ, CI DE RESPECT, IAR ROȚILE SCAUNULUI RULANT SUNT PICIOARELE MECANICE SAU BIONICE PE CARE PERSOANELE CU DIZABILITAȚI LE FOLOSESC PENTRU A FI INDEPENDENTE ȘI LIBERE
La nici o săptămână de la moțiunea de cenzură, PNL își manifestă cu obstinență aroganța, caracterul duplicitar, prin reprezentanții săi locali și de la nivel central și cât de așteptată este guvernarea PNL, dacă prin absurd cade guvernul Orban și sunteți nominalizat dumneavoastră, vai de comunitatea pesoanelor cu dizabilități.
REALITĂȚILE DE CARE SE LOVESC PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI
1. În județul Bihor au murit în cei peste 11 ani de guvernare PNL, în epoca magnificului Primar Ilie Bolojan, 18.700 de persoane cu dizabilități
2. În acest moment în Oradea trăiesc în jur de 9000 de persoane cu dizabilități
3. Primăria Oradea, la cei 700 de angajați pe care îi are, ar trebui aibe 23 de angajați cu dizabilități, dar alege după spusele directorului de resurse umane, să plătească circa 11.000 de euro/lună, adica 132.000 de euro pe an, taxa de neangajare a persoanei cu dizabilități.
4. Suntem invitați pe saitul primăriei Oradea să vizitam contra unei taxe de 5 lei, Turnul Primăriei, să admirăm priveliștea orașului, dar cum urcăm în turn fiind în scaun rulant, cu cârje sau mobilitate redusă?
5. Tramvaiele, cele 10 la număr accesibile, din 54 în fucțiune, nu pot fi folosite pentru că stațiile de tramvai nu sunt accesibilizate și vatmanii nu sunt instruiți cum să ajute o persoană cu dizabilități.
6. Un tramvai accesibil vine o dată la 40 de minute.
7. Autobuzul care are rampa pentru persoane cu dizabilități: șoferul nu o deschide, pentru că trebuie să își facă traseul în 14 minute, dacă nu primește amendă.
8. Cele 150 de secții de vot din municipiul Oradea, din cele 72 de locații, nu oferă acces pentru ca cele 9000 de persoane cu dizabilități, împreună cu familia să își exercite acest drept constituțional.
9. În Primăria Oradea nu există rampă de acces și semnlistică tactilă pentru persoanele cu dizabilități
10. Accesul la lift se face doar pe bază de cartelă.
11. Există o toaletă accesibilă, pe care de fapt o folosesc angajații care nu au handicap
12. În oraș nu există semnalistică în braile pentru nevăzători
13. Pavajul tactil de la treceri de pietoni e de proastă calitate, având un adeziv de calitate mediocră care după aplicare nu se mai poate dezlipi.
14. Sunt peste 70 de treceri de pietoni care au la începutul trecerii un capac cu găuri în care persoana cu dizabilități de vedere, utilizator al bastonului alb, poate să se rănească sau să se împiedice.
15. Niciunul din sediile de partid nu sunt accesibilizate și pentru electoratul care are o dizabilitate.
16. Din cele 10.000 de persoane cu dizabilități, doar 980 lucrează, aceasta datorită infrastructurii precare oferite de guvernarea Bolojan în oraș, dar și de parcurile industriale unde se află companiile.
17. Infrastructura actuală nu suportă angajarea celor 100 de studenți cu dizabilități care studiază la Universitatea Oradea, dacă aceștia mâine ar dori să se angajeze .
18. Primăria Oradea, prin reprezentanții ei în comisiile de recepție a lucrărilor, dau spre folosință lucrări care nu respectă normativele în vigoare privind accesibilizarea, fie că este o clădire, trecere de pietoni, stație de autobuz sau tramvai, sau podul Centenarului, construcția atât de lăudată dar fără acces pentru persoanele cu dizabilități.
19. Primăria Oradea oferă autorizațiile de funcționare de la un chioșc la un magazin, restaurant sau club, când sunt date aceste avize de funcționare trebuiesc respectate și normele de accesibilizare, mai ales că multe din aceste locații sunt deținute de primărie și date terților în chirie.
20. Școlile, Liceele, Universitățile, NU oferă acces la educație pentru tineri cu dizabilități din Oradea și Județul Bihor.
21. Cele peste 40 de biserici nu oferă acces la închinare pentru această comunitate.
22. Copiii cu dizabilități din tot județul Bihor au un singur parc unde se pot juca.
23. În Oradea s-au investit peste 170 de milioane în anvelopare energetică, renovare de clădiri, construcții noi „poduri, pasaje”, dar în cea mai mare parte acestor investiții ce s-au realizat cu bani europeni, nu se respectă normativele naționale și europene privind accesibilizarea și nici reglementările din ghidurile de aplicare, care sunt reglementate de rezoluții europene privind accesibilizare la nivel.
Cosmin Jurcan