Bihoreanul Octavian Şovre va arbitra Ţara Galilor – Ungaria şi Cupa Mondială a Cluburilor

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru partida Ţara Galilor – Ungaria, care se va disputa marţi, la Cardiff, în grupa E de calificare la Campionatul European din 2020. Asistenţii lui vor fi bihoreanul Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar al patrulea oficial desemnat este Sebastian Colţescu, potrivit news.ro.

Haţegan, Şovre şi Gheorghe vor participa şi la Cupa Mondială a Cluburilor, competiţie care va avea loc în Qatar, în perioada 11 – 21 decembrie.

Alte știri