Pericol în Aleșd. 4 persoane intoxicate cu monoxid de carbon

În cursul nopții de miercuri spre joi, 21 noiembrie a.c., la ora 23.37, locatarul unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de pe strada Ciocârliei din Aleșd, sesiza prin Sistemul Unic de Urgență 112, faptul că atât el, cât și ceilalți membri ai familiei se simțeau rău.

La adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care unul de prim ajutor calificat și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajunse la locul evenimentului în aproximativ trei minute, echipajele au procedat la evacuarea familiei din apartament și la acordarea îngrijirilor necesare celor doi adulți și celor doi minori, care se aflau în stare de semiconștiență, în urma intoxicării cu monoxid de carbon provenit de la o sobă cu acumulare de căldură, neracordată la coșul de fum.

Cei doi soți (ambii în vârstă de 43 de ani) au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Spitalului Clinic Județean Oradea, iar copii acestora (o minoră în vârstă de 16 ani și un băiat de 17 ani), la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea.

Distribuie informația
Alte știri