La Oradea a fost lansat, oficial, proiectul „Optimizarea procesului decizional și al planificării strategice și bugetare la nivelul Consiliului Județean Bihor”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
În valoare totală de 2.653.947,06 lei (din care ajutorul nerambursabil este de 2.600.868,11 lei și contribuția Consiliului Județean Bihor este 53.078,95 lei), proiectul are ca obiectiv principal fundamentarea și implementarea unui management strategic performant în administrația publică din județul Bihor. În scurt timp va fi elaborată strategia de dezvoltare a judeţului Bihor pe următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, spune Lucia Pantea, managerul de proiect.
În cadrul proiectului va fi realizat un ghid pentru dezvoltare şi cooperare instituţională, dar şi pentru cooperarea internaţională, la care vor avea acces reprezentaţii primăriilor din judeţ. 120 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Bihor şi aleşi judeţeni vor putea participa la programe de instruire privind managementul în administraţia publică, fundamentarea deciziilor, dezvoltarea abilităţilor de lider şi planificare strategică. În cadrul proiectului însă se va analiza întreg procesul informatic existent la nivelul administraţiei judeţene.
Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între 16.09.2019 – 15.03.2022.