Un fost ministru a fost implicat într-un accident grav cu doi morți și doi răniți

Secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, a fost implicat în accidentul produs joi pe DN7, Pitești-Râmnicu Vâlcea, în zona localității Zamfirești, județul Argeș, informează Mediafax citând surse din rândul anchetatorilor. Potrivit acestora, fostul vicepremier era la volan, singur în mașină și este în afara oricărui pericol.

Accidentul s-a produs joi, 26 decembrie, în jurul orei 12.00, pe DN7, în comuna Cotmeana, satul Zamfireşti, judeţul Argeş, pe drumul între Vâlcea şi Piteşti. Unui şofer în vârstă de 70 de ani, aflat la volanul unei maşini Dacia Logan, i s-a făcut rău şi a scăpat autoturismul pe contrasens, unde a intrat într-un alt autoturism. La volanul maşinii lovite, marca Audi, se afla fostul ministru al Economiei Daniel Chiţoiu, potrivit martorilor evenimentului. Şoferul de 70 de ani a decedat în urma accidentului, iar alte trei persoane au fost rănite în urma impactului. Soția șoferului de 82 de ani a murit la spital. Daniel Chiţoiu a scăpat fără nicio leziune în urma impactului.

Alte știri