Dezastrul adus de pesta porcină. Peste 577.000 de porci au fost eliminați în România. Situația actualizată

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 267 de localități din 26 de județe, cu un număr de 619 focare (dintre care 7 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). În alte 10 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 577.071 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.765 de cazuri la mistreți, potrivit unui comunicat transmi de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

În total au fost stinse 2.347 de focare dintre care 97 în județul Bihor. În județul nostru există încă  8 focare în gospodăriile populaţiei şi 227 de cazuri la mistreţi.

Până la această dată (28.01.2020) au fost despăgubiți 14.800 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 403.373.620 de lei. În judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru 286 de exploatații din 288 afectate în valoare de 1.371.820 de lei;

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.

Distribuie informația
Alte știri