O companie din Oradea contribuie decisiv la ridicarea stadionului Steaua. Arena e aproape de forma finală

Compania Națională de Investiții a publicat, joi, un nou video cu stadiul lucrărilor de la Stadionul Steaua, arena este tot mai aproape de forma finală dar nu toată lumea știe că la ridicarea stadionului a contribuit decisiv și o companie din Oradea. DEME Macarale a postat încă din septembrie pe pagina de Facebook a companiei imagini cu stadiul lucrărilor, multe dintre fotografii fiind realizate chiar de pe macaralele folosite la ridicarea structurilor de beton. De altfel, macaralele din Oradea se văd și în clipul publicat acum de Compania Națională de Investiții.

Deme Macarale este o companie de familie care ofera servicii cu macarale, dispune de una dintre cele mai mari flote de macarale din Romania, fiind lider pe piata serviciilor cu macarale mobile si senilate. Peste 28 de ani de activitate, de la infiintare, din 1991, Deme Macarale a crescut constant dintr-o mica companie locala de inchirieri macarale din vestul Romaniei la un jucator puternic in acest sector, oferind servicii cu macarale unei palete largi de clienti, industrii,regiuni, in special in Romania, Ungaria, Bulgaria, Moldova.

Arena din Ghencea este tot mai aproape de a ajunge la forma finală. Euro 2020 va începe pe 12 iunie, iar echipele participante se vor antrena pe gazonul arenei bucureștene. Stadionul din Bulevardul Ghencea va fi folosit ca bază de antrenament pentru formațiile care vor juca la București.Arena Naţională este destinată să găzduiască patru meciuri în cadrul Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, în Grupa C şi pe 29 iunie 2020 pentru optimile de finală.

A 16-a ediție a Euro se va desfășura în 12 orașe, printre care și Bucureștiul. Competiția va avea loc în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020.

https://www.facebook.com/companianationaladeinvestitiisa/videos/1053274521731975/
Distribuie informația
Alte știri