Autoarea de succes J.K. Rowling a lansat miercuri un nou site care prezintă conţinut din seria ”Harry Potter”, în încercarea de a combate plictiseala cu care se confruntă milioane de copii aflaţi în izolare acasă, informează DPA.
Site-ul include trimiteri către versiuni gratuite ale primei cărţi din celebra serie – volumul din 1997 „Harry Potter and the Philospher’s Stone” – disponibilă în format e-book sau carte audio, în mai multe limbi. Adresa lui e https://www.wizardingworld.com/collections/harry-potter-at-home.
Pe site se regăsesc totodată puzzle-uri, jocuri şi înregistrări video cu ghiduri pentru desenarea personajelor din serie