USR Bihor solicită demisia lui Pasztor Sandor din funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor

USR Bihor solicită demisia lui Pasztor Sandor din funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor. Este inacceptabil ca o persoană care ar trebui, prin comportamentul său, să dea un exemplu comunităţii datorită poziției pe care o ocupă, să încalce ordonanțele militare și legile României. Fapta lui Pasztor Sandor este cu atât mai gravă cu cât acesta este desemnat și vicepreședintele Comitetului pentru Situații de Urgentă Județean care gestionează la nivelul județului Bihor situația creată de COVID-19.

Scuzele, exprimate public doar pentru că a fost descoperit la pescuit pe balta din Cetariu, nu sunt suficiente. Sute de mii de bihoreni stau în casă să protejeze sănătatea și viață semenilor, în timp ce afacerile și locurile lor de muncă sunt în pericol, iar în acest timp Pasztor Sandor merge la pescuit pentru că nu a cedat ispitei, după cum afirmă în așa-zisele scuze postate pe Facebook. Este inadmisibil că însuși președintele CJ Bihor să nu respecte indicațiile autoritătilor privind distanțarea socială și statul în casă în această perioadă de grea încercare pentru noi toți.

Cerem, de asemenea, demisia adjunctului Gărzii Forestiere Oradea, Nicolae Timaru, surprins de asemenea pescuind, în grupul domnului Pasztor Sandor, și solicităm Inspectoratului Județean de Poliție să facă publice numele tuturor funcționarilor publici din anturajul președintelui Consiliului Județean, care au incălcat ordonanțele militare.

„Această atitudine de privilegiați pe care o manifestă policieni și funcționari publici ca și când li se cuvin toate privilegiile și ca și cum legea nu ar trebui să li se aplice este inadmisibilă și trebuie sanctionată de cetăţeni și de instituții. Nu vorbesc de pensiile speciale sau de tunurile din bani publici, vorbesc despre aroganța de grof medieval a domnului Pasztor Sandor care își bate joc de tot sacrificiul oamenilor obișnuiți și iese la pescuit alături de slugile domniei sale. Pentru că nu mai poate să vâneze animale exotice pe mii de euro prin resorturi de lux, Sandor from Hungary cum se auto-denumește s-a hotărat să își omoare plictiseală la baltă din Cetariu.

De când a început această criză, președintele CJ, fiind și vicepreședintele Comitetului pentru Situații de Urgentă Județean, a strălucit prin absentă, la fel că și pană acum. USR Bihor consideră că orice în afară de o demisie este prea puţin pentru această imensă sfidare, a declarat Silviu Dehelean” , președintele USR Bihor și deputat USR.

USR Bihor

Distribuie informația
Alte știri