Poluare cu produse petroliere în Aleșd

Sesisați de către ISU ”Crișana”, Formația de Intervenții Rapide din cadrul A.B.A. Crișuri s-a deplasat, noaptea de joi spre vineri, în municipiul Aleșd pentru a înterveni la o poluare cu produse petroliere pe contracanalul aflat la ieșirea din municipiu, pe ruta Oradea-Aleșd.

Irizațiile de produs petrolier au prezentat un miros puternic în zonă și s-au extins pe o lungime de aproximativ 100 m. ABA Crișuri a intervenit cu șapte baraje absorbante, cu zeci de lavete absorbante și cu praf de perlită, materiale speciale pentru astfel de intervenții. La fața locului s-a deplasat și echipa Laboratorului de Calitatea Apei pentru a preleva probe. Acțiunea s-a finalizat vineri, 19 iunie, la ora 5 dimineața.

La ora actuală situația este sub control. Întrucât încă nu a fost identificată sursa, și ținând cont de condițiile hidro-meteorologice, echipele ABA Crișuri sunt în teren și vor monitoriza în continuare zona, iar dacă situația o va impune vor interveni.

Distribuie informația
Alte știri