26 iunie este Ziua Drapelului Naţional. Ministrul Apărării: Este o zi specială în calendarul celor care simt româneşte

Drapelul tricolor a fost folosit prima dată în Ţara Românească în 1834, ca steag de luptă, când domnitorul Alexandru Ghica a prezentat sultanului spre aprobare modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă.

Cele trei culori care apar pe steag ar fi fost folosite în documentele oficiale încă din timpul lui Mihai Viteazul şi se regăsesc şi pe diverse structuri de scuturi şi steme.

„Ziua Drapelului Naţional” este o zi specială în calendarul celor care simt româneşte, afirmă ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, reamintind că vineri se împlinesc 172 de ani de la declararea oficială a Tricolorului ca drapel naţional.

„Ne mândrim cu toţii că Drapelul României este arborat la sediul instituţiilor internaţionale, cum sunt Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, în rândul ţărilor care au făcut ireversibil pasul spre democraţie. Suntem la fel de mândri atunci când drapelul românesc flutură pe cel mai înalt catarg la întrecerile sportive şi la manifestările culturale internaţionale. Tricolorul se află în inimile noastre şi, de aceea, sărbătoarea Zilei Drapelului Naţional este, şi cu siguranţă va rămâne, o sărbătoare dragă tuturor românilor, oriunde s-ar afla”, mai scrie ministrul Apărării.

Alte știri