Un tânăr bihorean s-a crezut la rally. Vezi cu ce viteză rula prin Oradea

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul IPJ Bihor au continuat luni, marţi, 21 iulie, acţiunile pe şoselele din judet. Acestea au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate la început de săptămână, au fost aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 37.930 de lei. 39 au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii bihoreni au reţinut cinci permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.

“Campion al vitezei” a fost un tânăr de 20 de ani, din din comuna Oşorhei. Acesta a fost depistat în trafic, miercuri, 22 iulie., la ora 01.14, pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 110 km/h, înregistrată radar. Va suporta acum rigorile legii.

Distribuie informația
Alte știri