Prefectul Dumitru Țiplea, șefa DSP Bihor, dr.Daniela Rahotă și coordonatorul spitalelor din județ, dr.Gheorghe Carp au susținut o nouă declalație de presă comună.
„Față de ultimele două săptămâni, la nivelul județului Bihor s-au înregistrat 278 de noi cazuri pozitive de COVID-19. Acum două săptămâni, media săptămânală era de 53 de cazuri pe zi, săptămâna trecută au crescut la 54 de cazuri pe zi. Spre bucuria noastră, săptămâna aceasta media este de 40 de cazuri pe zi”, a precizat prefectul Dumitru Țiplea.
Vineri, situaţia privind Covid-19 în Bihor este următoarea: 1018 cazuri active, 1132 de pacienţi vindecaţi şi 68 de decese. În ceea ce priveşte numărul cazurile active, Oradea se păstrează pe primul loc, cu 421 de cazuri, urmată de Nucet (37), Oşorhei (22), Ţeţchea (22), Salonta (20), Ştei (20), Beiuş (18), Aleşd (18), Popeşti (18), Sânmartin (16).

„Din aceste cazuri active, am constatat că 54% în mediul urban, iar în ceea ce priveşte distribuţia în funcţie de sex, 63% din cei infectaţi sunt femei. Privind confirmaţii pe grupe de vârstă a cazurilor active, cea mai mare pondere, de 59%, o are grupa de vârstă sub 50 de ani. Grupa 50-59 ani – 17%, 60-69 ani – 14%, 2,6% peste 80 de ani”, a spus şefa DSP Bihor.
Tot ea sustine ca DSP Bihor a propus, vineri, ridicarea carantinei la Centrul rezidenţial pentru persoane în vârstă din Băiţa.
„Luna august a fost o lună neagră pentru sistemul sanitar. Din totalul infectărilor, începând cu luna februarie, în luna august s-au infectat 57% din totalul persoanelor infectate și 62% din decesele totale. Presiunea este din ce în ce mai mare, avem posibilitatea de a suplimenta în permanență paturile de la ATI. Am pornit de la 10 și am ajuns la 23 de paturi ATI, iar dacă situația o va cere putem să urcăm până la 35. Toate aceste paturi de ATI sunt dotate cu aparate de ventilație și monitoare. Spitalul face față deocamdată acestei presiuni”, a declarat, dr. Gheorghe Carp .
Declarații susținute de prefectul Dumitru Țiplea împreună cu dr. Gheorghe Carp și dr. Daniela Rahotă privind situația epidemiologică și măsuri de protejare a cetățenilor împotriva Covid-19 la nivelul județului Bihor.