Timp de 12 ani, în Corpul A al Palatului Princiar din Cetatea Oradea, a funcționat Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea. Odată cu reabilitarea cetății medievale, instituția de învățământ a fost nevoită să evacueze spațiul, acum însă s-a reîntors, temporar, pentru a expune lucrările studenților, în zonele nou renovate ale Muzeului Cetății și Orașului Oradea.
Joi seara a avut loc la parterul Corpului A vernisajul a două expoziții, „Student Design Expo”, respectiv „Atelier Deschis”. În deschidere a luat cuvântul, dr. Cristina Pușcaș, muzeograf în cadrul Muzeului Cetății și Orașului Oradea. Aceasta a mulțumit coordonatorilor celor două proiecte, conf. univ. dr. Gheorghe Radu Emil Mărieș, asist. univ. Sorin Ovidiu Brad și lect. univ. dr. Constantin Costea, care au avut inițiativa de a reveni în fortăreața orădeană, acolo unde Facultatea de Arte a funcționat ante-reabilitare. ”Vă mulțumim că ne onorați cu prezența în acest nou spațiu de cultură al orașului Oradea. Ne bucurăm de sprijinul pe care ni-l acordați pentru a reda culoare și viață Cetății Oradea”, a declarat Cristina Pușcaș.
Scopul primei expoziții „Student Design Expo” este promovarea programului de studiu Design al Facultății de Arte și a studenților săi și aducerea în percepția publică a domeniului vast al Designului (de produs, grafic și ambient). ”Pot să spun despre Design că este un melanj echilibrat, între funcţionalitate, eficienţă, estetică, creativitate, ergonomie, tehnologie, bun simţ şi pasiune.
Această expoziţie vă invită să faceţi cunoştinţă cu domeniul designului, să vedeţi prin intermediul lucrărilor expuse, etapele de formare şi evoluţia prin studiu a viitorilor designeri, care sperăm, vor proiecta lumea de mâine. Un număr important dintre exponate este constituit din lucrări de licenţă ale absolvenţilor noştrii. Pe lângă acestea puteţi vedea şi lucrări de la diferite discipline de specialitate, realizate de studenţii din anii I, II şi III de studiu. Aveţi ocazia să-i cunoaşteţi şi să staţi de vorbă azi cu o parte dintre cei care expun, unii încă studenţi ceilalţi deja absolvenţi”, asist. Univ. Sorin Ovidiu Brad.
Cea de a doua expoziție, „Atelier Deschis” aparține studenților de la specializarea Pictură anul I, îndrumați de coordonatorul de an: lect. univ. dr. Constantin Costea. Au expus Raluca Balaş (Ţifrea), Alexandra Balog, Lavinia Bodea, Alessandra Giovenzana, Lucian Haiaş, Andrei Mezei, Denisa Sur și Coloman Szabo.
Cele două expoziții vor rămâne deschise timp de două săptămâni. Ele pot fi vizitate de Zilele Cetății Oradea, în intervalul 9.00 – 19.00, iar în restul zilelor, de luni până duminică, de la 9.00 la 17.00. Taxa de vizitare este de 3 lei.
[alpine-phototile-for-picasa-and-google-plus src=”user_album” uid=”108248014930860277623″ ualb=”6302568562240437329″ imgl=”fancybox” style=”wall” row=”4″ size=”220″ num=”80″ border=”1″ highlight=”1″ align=”center” max=”100″ nocredit=”1″]