A demarat primul turneu de tenis din circuitul ITF World Tennis Tour Juniors găzduit la Oradea

Luni, 7 septembrie, au demarat jocurile de pe tabloul principal pentru turneul J5 Oradea Junior Trophy 1, eveniment ce face parte din calendarul ITF World Tennis Tour Juniors. Competiția reunește sportivi din mai multe țări precum Bulgaria, Germania, Polonia, Marea Britanie, Kazahstan, Ungaria și România.

Întrecerea este destinată categoriei 18 ani, fiind practic ultimup pas înaintea senioratului. Se dispută competiții de simplu și dublu, masculin și feminin. În probele individuale se dispută tablou de 32 poziții, iar în cele de dublu se desfășoară pe tablou cu 16 poziții. Pe 5 și 6 septembrie s-au desfășurat jocurile din calificări.

Evenimentul este organizat de CSM Oradea, sub egida ITF. Meciurile au loc în incinta CSM Oradea Tenis Club (Splaiul Crișanei Nr. 16). Este o competiție ce se desfășoară pe zgură, fiind puse la dispoziție opt terenuri pentru meciuri și două terenuri pentru antrenamente.

Întrecerea e supervizată de Raluca Băcescu (Brașov). Arbitrii sunt: Ioan Mărginean (Cluj-Napoca), Andrei Brisc și Mihai Grec (ambii din Zalău).

Competiția se va desfășura până sâmbătă (12.09), când sunt programate finalele. Ulterior, în perioada 13-20 septembrie anul curent, se va desfășura un al 2-lea turneu internațional de același nivel și categorie.

Alte știri