Coronavirus în Bihor: 22 septembrie. A crescut mult numărul persoanelor vindecate dar și a celor izolate la domiciliu

Astăzi, 22.09.2020, ora 8.30, în județul Bihor sunt: 286 persoane internate (292 erau ieri); 2484 persoane vindecate (2405 erau ieri).

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 842 de persoane carantinate ( 861 erau ieri) și 423 de persoane izolate la domiciliu (ieri erau 365). De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale, din care 3 cu avertisment scris și 21 cu amendă în valoare de 15.850 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 250 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor precum și 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 27 în patrule mixte.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 16 de cadre ISU „Crișana”.

Alte știri