ALI HOME, proiectul umanitar al Asociației Lumea lui Iannis, prin care pacienții oncologici care vin la tratament în Oradea pot beneficia de cazare gratuită în oraș și-ar putea extinde serviciile. Ajutată de o prietenă, fondatoarea Asociației, Mădălina Maiorescu, a depus la Healing Hands din Statele Unite – proiectul companiei americane doTERRA de ajutorare a comunităților de oameni defavorizați – un proiect care are ca scop achizitia unei masini pentru transportul pacienților. Este primul proiect de acest gen, aprobat în Oradea şi al patrulea din România.
După două luni, dosarul a fost aprobat, iar americanii vor suporta jumătate din costul mașinii cu condiția ca ALI Home să strângă cealaltă jumătate.
În această perioadă suntem în plină campanie de strângere de fonduri pentru a aduna partea noastră, de 36.000 lei până în data de 13 octombrie, spune Mădălina Maiorescu.
Potrivit acesteia, mașina este mai mult decât necesară, mai ales în pandemie, pentru că ar reduce riscul contaminării cu Covid a pacienților oncologici, mult mai expuși la virus.
Imunitatea pacienților oncologici este oricum compromisă iar o mașină privată de transport i-ar proteja și i-ar feri să folosească transportul in comun.
Planul, pe termen mediu, al Asociației este ca în cazurile sociale să asigure deplasarea pacienților și la distanțe mari, dar în prima fază noua mașină va fi folosită pentru transportul bolnavilor din apartamentele ALI Home pana la Centrul Oncologic.
Metodele prin care se pot face donațiile:
Prin transfer bancar în contul ASOCIATIEI LUMEA LUI IANNIS, CUI 38305452, cu mesajul #masina, PATRIA BANK:
RO63CARP005001202115RO03 – Lei,
RO74CARP005001202115EU01 – Euro
Prin Revolut la numărul de telefon: 0773-879.261
Prin Paypal, utilizand linkul:
https://www.paypal.com/donate/?cmd=_s-xclick…
sau direct pe strângerea de fonduri organizată de Healing Hands acestui proiect:
https://doterrahealinghands.org/…/asociatia-lumea-lui…