Vineri, 9 octombrie a.c., polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut un bărbat de 43 de ani, din municipiul Oradea, urmărit național.
Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an, 7 luni și 20 de zile de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Tot vineri, 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei Oraş Săcueni au depistat și reținut un bărbat de 37 de ani, din localitatea Sînnicolau de Munte, județul Bihor, pe numele căruia Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
De asemenea, vineri, 9 octombrie a.c., la ora 11.30, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita au depistat un alt bărbat, de 64 de ani, din Sânicolau de Munte, pe numele căruia Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a unei pedepse de 3 ani și 4 luni în regim de detenție, tot pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă de omor.
Cele trei persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor la care au fost condamnate.