Coronavirus în Bihor: 14 octombrie. A crescut mult de tot numărul persoanelor aflate în carantină dar și al celor izolate la domiciliu

Astăzi, 14.10.2020, ora 8.30, în județul Bihor există: 260 persoane internate (243 au fost Ieri), 3321 persoane vindecate.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1133 de persoane carantinate (898 erau ieri) și 439 de persoane izolate la domiciliu ( 358 erau ieri). De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 90 de societăți comerciale și 130 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, din care 35 cu avertisment scris și 11 cu amenzi în valoare de 5.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 384 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 51 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 17 în patrule mixte, aplicând 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 9 cadre ISU „Crișana”.

Alte știri