Clujeanca Steluța Cătăniciu a fost pusă de președintele PSD Marcel Ciolacu pe listele bihorenilor pentru alegerile parlamentare în speranța obținerii unui post de deputat.
Comitetul Politic Național al PSD a validat-o pe Cătăniciu pe lista PSD Bihor înaintea lui Emilian Pavel – președinte executiv al filialei, dar și înaintea altor nume care fuseseră votate de pesediștii bihoreni ca fiind următorii pe listă: fostul director ANFP Felix Cozma, directorul DSVSA, Remus Moțoc și deputatul Ioan Sorin Roman.
În momentul de față ea este reprezentantul formațiunii politice fondată de Dan Voiculescu, după ce anterior a fost reprezenta ALDE, iar în 2012 fusese aleasă din partea PNL.
De profesie avocat, Cătăniciu a fost declarată ca fiind în conflict de interese, de către Agenția Națională de Integritate. În 2015, a pierdut procesul, definitiv, la Înalta Curte de Justiție și Casație. ANI a găsit-o în conflict de interese după ce, pe vremea când era consilier local în Cluj-Napoca, Cătăniciu adoptase o hotărâre în favoarea unei societăți unde avea interes patrimonial, potrivit stiridecluj.ro.
La Senat, pe locul 1 a rămas Florian Bodog, pe 2 fostul inspector școlar general Alin Iuhas-Novac, iar pe 3 fostul consilier județean Stela Babău.
