Coronavirus în Bihor: 31 octombrie. A crescut numărul pesoanelor vindecate

Foto: digi24.ro

Astăzi, 31.10.2020, ora 8.30, în județul Bihor sunt: 361 persoane internate (367 erau ieri), 4243 persoane vindecate (ieri eraun 3973).

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1370 de persoane carantinate (1388 erau ieri) și 1473 de persoane izolate la domiciliu (ieri erau 1479) . De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 130 societăți comerciale și 73 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, din care 92 cu avertisment scris și 30 cu amenzi în valoare de 14500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 216 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 39 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 14 în patrule mixte, aplicând 21 sancțiuni contravenționale din care 21 avertismente scrise pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 96 cadre ISU „Crișana”. Inspecția de Prevenire a efectuat 8 misiuni de control, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment scris, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Alte știri