Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte al Statelor Unite, intră în istorie

La 56 de ani, senatoarea de California i-a permis lui Joe Biden, 77 de ani, să aibă acces la un electorat divers care voia să fie mai bine reprezentat la vârful puterii. Într-o asemenea măsură încât unii alegători afirmă că nu au votat pentru Biden ci pentru ea, fiica unui tată jamaican și a unei mame indiene.

În timpul campaniei, Kamala, care va deveni și prima persoană de culoare vicepreședinte al SUA, a făcut apel fără încetare la o mobilizare istorică a femeilor și a minorităților.

Kamala Harris a marcat deja mai multe premiere în cariera sa. A crescut în Oakland, unde părinții săi – tatăl, profesor de economie, mama, astăzi decedată, cercetătoare specializată în cancerul de sân – militau pentru drepturi civice. Absolventă a universității Howard, înființată în Washington pentru a forma studenții afro-americani în plină segregare, a făcut parte din frăția studenților de culoare „Alpha Kappa Alpha”.

După două mandate de procuror în San Francisco (2004-2011), a fost aleasă de două ori procuror general al Californiei (2011-2017), devenind astfel prima femeie, dar și prima persoană de culoare, care a condus serviciile judiciare ale celui mai populat stat american. În ianuarie 2017, a depus jurământul în Senat, la Washington, devenind prima femeie originară din Asia de Sud și doar a doua senatoare de culoare din istorie.

În timpul campaniei pentru alegerile primare democrate, ea a promis că îi va face un „rechizitoriu” lui Trump.

Ea a mai afirmat că deşi este prima femeie vicepreşedinte, nu va fi şi ultima.

”Pentru că fiecare fetiţă care a urmărit această seară vede că aceasta este o ţară a posibilităţilor, iar pentru copiii ţării noastre, indiferent de gen, ţara noastră v-a transmis un mesaj clar”, a subliniat Harris, spunându-le copiilor să aibă visuri ambiţioase. 

Alte știri