Revolta medicilor veterinari din Bihor. Aceștia anunță suspendarea activității începând de luni, 9 noiembrie

Zeci de doctori veterinari din satele Bihorului își suspendă activitatea începând de luni, nemulțumiți pentru că nu ți-au mai încasat banii pentru serviciile prestate încă din vară. Potrivit acestora, ANSVSA nu respectă Legea 236/2019 și OUG nr. 117/2020 care le dădea speranța că, în sfârșit, o să aibă un venit decent. În luna iulie a acestui an, Guvernul a aprobat cadrul legal primar prin care se acorda o sumă lunară de 10.000 de lei, exclusiv TVA, pentru medicii care realizează activități sanitare-veterinare publice. Măsura era văzută ca un sprijin pentru cabinete în condițiile în care în prima parte a anunuui s-a înregistrat un număr semnificativ de circumscripții sanitare-veterinare vacante.

O intenție bună s-a transformat însă într-un coșmar pentru medicii veterinari

Medicii veterinari lucrează pe tarife din 2013 fara nici o indexare timp de 7 ani in contextul in care salariul minim pe economie, utilitatile si toate cheltuielile aferente functionarii unui Cabinet medical veterinar s-au triplat. Prin urmare, Legea 236 si OUG 117 erau o raza e speranta că, in sfarsit, medicul veterinar va avea un venit decent.

Invocand Legea 98 a achizitiilor publice, DSVSA Bihor le-a solicitat doctorilor care au contracte de prestări servicii, semnarea actelor aditionale pentru o suma care nu poate depasi 50% din valoarea Contractului, cu toate ca alte judete au incheiat contractele exact pe suma de 10000 lei cum este stipulata in Lege si in Ordonanța de urgentă susține doctorul Gug Gheorghe, președintele filialei județene a Colegiului Medicilor Veterinari.

Cum în cazul localităților cu un efectiv de animale mic valoarea contractelor este și ea proporțională, unii medici ar urma să primească doar 1500-2000 de lei din cei 10.000 promiși de Guvern, ceea ce ar falimenta cabinetele.

Am făcut angajări, am făcut dosarele de decont,am făcut facturi care au fost înregistrate la DSVSA, am plătit impozitul si TVA pe facturile emise și acum ne-au trimis facturile înapoi, reclamă medicii care, la finalul săptămânii, au notificat DSVSA că suspendă activitatea, începând de luni, 9 noiembrie.

Solicitam in regim de urgenta aplicarea legii 236 si OUG 117 si achitarea restantelor financiare, renuntarea la presiuni de a semna Actele aditionale la Contractele de concesiune/Acord Cadru care sunt abuzive si exced cadrul legal si asigurarea echipamentului de protectie anti COVID – PPA si a consumabilelor si dezinfectantilor pt. desfasurarea activitatii specifice in Campania de inspectare a gospodariilor populatiei, se arată într-un comunicat al CMV.

Pe timpul suspendării activității sănătatea animalelor nu este pusă în pericol pentru că urgentele și tratamentele se vor realiza în mod normal. În schimb, medicii nu vor face identificari, nu vor elibera formularele de mișcare-vânzare, certificatele de sănătate a animalelor către abator, nu se vor face vaccinări antirabice și nici inspecții în exploatații și nu se va elibera
nici un fel de act.

Scrisoarea unui medic veterinar: Protestul nostru este un strigăt împotriva umilinței și ignoranței

Medicii veterinari de liberă practică, contractanți ai unei activități de strategie națională ce vizează sănătate animalelor și implicit a oamenilor,(colectivizați forțat în 1999 versus 1962) reprezentăm scheletul, fundația pe care se sprijină siguranța alimentară a tuturor (aici fac referință la toți cei ce consumă produse alimentare românești, de la proprietarul de animale și până la președintele țării.) De ochiul și vigilența noastră depinde în mod direct sănătatea tuturor. Lăsând la o parte planuri, strategii și statistici (fără de care întraltfel nu am avea o viziune complexă și unitară asupra activității noastre profesionale) noi suntem cei care amprentăm nemijlocit „protoalimentația și protosănătatea”. Vreau să subliniez prin această terminologie „neaoșă” că suntem primii prezenți în avanposturi, ca o avangardă înaintea altor specialiști care numai apoi își vor pune „pecetea” asupra sănătății noastre . Așa cum se spune că „într-o casă în care nu intră lumina va intra medicul” tot așa într-o țară unde ochiul medicului veterinar de liberă practică este închis vor bântui zoonozele epizootiile și panzootiile. Căci medicul veterinar nu este un simplu „seringar” ci o conștiință trează cu neuronii avizi de păstrarea normalității epidemiologice. Cu toată birocrația de care ne lovim, cu toată stufoșenia și stupizenia de documente pe care le întocmim rolul nostru este „de veghe”.

De ce ne umiliți?

Acum, când ca un corolar al muncii multor medici veterinari pe care Domnul i-a învrednicit să se afle la locul și momentul potrivit, (din spiritul lor colegial și combativ)- a apărut legea 236/2019, de ce încercați prin toate mijloacele să-i anulați aplicarea(?!)… Din invidie? E vorba de incompetență? Sau poate considerați că nu suntem merituoși?…
Susțin cu totă convingerea că este o lege dreaptă și oarecum reparatorie. De ce? Vorbeam la început de colectivizare… Așa a fost! Ne-am culcat seara medici veterinari inspectori ai poliției sanitare veterinare și ne-am trezit dimineață colectiviști. Și nici măcar n-am fost lăsați să ne încropim o „colectivă”. Dar nu asta vreau să subliniez, ci faptul că nu noi am vrut contracte. Dar dacă le-am făcut respectați-le și respectați-ne. Respectați legea(„în litera și spiritul ei”). Suneți slujbași și nu legiuitori. Acest drept(de legiuitor) se câștigă prin vot !

Distribuie informația
Alte știri