Claudiu Keşeru a reuşit o dublă pentru Ludogoreţ Razgrad, în Bulgaria

Atacantul român Claudiu Keşeru a fost cel mai bun om al meciului pe care Ludogoreţ Razgrad l-a câştigat la scor de forfait, 3-0, pe terenul nou-promovatei FC ŢSKA 1948 Sofia, duminică, în etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Bulgariei.

Bihoreanul a marcat două goluri (45, 77) şi a dat pasa decisivă la al treilea, reuşit de Mavis Tchibota (65).

Claudiu Keşeru, care a jucat 84 de minute, nu a fost convocat de selecţionerul Mirel Rădoi la echipa naţională pentru meciurile cu Belarus (amical), Norvegia şi Irlanda de Nord (ambele în Liga Naţiunilor).

Ludogoreţ Razgrad e prima în clasament, cu 26 puncte (11 jocuri), urmată de Lokomotiv Plovdiv, 23 p (11 j), ŢSKA Sofia, 21 p (12 j), FC

Keşeru are 5 goluri marcate în 7 partide în acest sezon din Prva Liga.

Alte știri