Nicolae-Ioan Bordașiu s-a născut pe data de 22 mai 1924, în localitatea Săbolciu, județul Bihor, în familia preotului și învățătorului Gheorghe Bordașiu și a Mariei Mangra, nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra din Sibiu.
În timpul Primului Război Mondial, tatăl său, Gheorghe Bordașiu (n. 1 februarie 1899, în Husasăul de Criș, județul Bihor), a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia, acolo unde a și rostit „cel dintâi Amin” din strana bisericii reîntregirii neamului. Gheorghe Bordașiu a avut doi copii, pe Nicolae Bordașiu și pe Lucia Bordașiu, căsătorită cu avocatul Ioan Vlad, și el fost deținut politic.
Nicolae Bordașiu a urmat primii ani de școală în satul natal, apoi alți cinci ani a frecventat cursurile Liceului „Emanuil Gojdu”, din Oradea. Cedarea Ardealului în 1940 a însemnat pentru familia Bordașiu refugiul la Beiuș, acolo unde, în 1943, Gheorghe Bordașiu și-a susținut examenul de maturitate. Aici, l-a întâlnit pe Episcopul Ortodox al Oradiei, Nicolae Popoviciu, episcop martir.
Fiind război, pentru a evita recrutarea în armată și a fi transformat în „carne de tun”, Nicolae Bordașiu s-a înscris la o facultatea militarizată, Facultatea de Farmacie, în paralel urmând și cursurile Facultății de Teologie, tot din București. În acest timp, a frecventat Mănăstirea Sf. Antim, acolo unde s-a născut mișcarea spirituală „Rugul Aprins”.
Pentru a se opune tendințelor de îndoctrinare a tineretului de către comuniști, care îi atrăgea prin diverse forme ca să se înscrie în Uniunea Tineretului Comunist, tinerii teologi se organizează și ei, punând bazele Asociației Tineretului Ortodox Studențesc – ATOS. Nicolae Bordașiu a fost numit chiar președintele acestei organizații. Și în acest fel va intra în atenția organelor de Securitate. „Fiind președintele Asociației Studenților în Teologie, împreună cu alții: Braga Roman, Plămădeală Leonida, Stelian Manolache etc., am redactat niște fluturași-manifeste împotriva manifestației de 1 mai, care era în sâmbăta Paștelui”, mărturisește părintele Bordașiu.
Fiind avertizat că urmează să fie arestat, se refugiază, în 1948, la Timișoara și se ascunde, începând astfel o lungă pribegie, de șapte ani. Între timp, în lipsă, a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică. La Timișoara, Nicolae Bordașiu se pregătea să fugă peste hotare, însă este sfătuit de un „înger” să nu părăsească țara, că va face închisoare, dar va supraviețui. Ia hotărârea să plece în satul natal al tatălui său, Husasăul de Criș, unde a stat ascuns până în 18 iulie 1955, când a fost arestat. Din toamna anului 1948, a fost găzduit de sora tatălui său, Maria Chiș, după care se mută la un alt unchi, tot frate cu tatăl său, Florian Bordaș, din casa căruia a și fost arestat. Tot satul ştia că părintele se ascunde la ei, însă era o coaliţie nevăzută pentru a-l proteja, nedenunţându-l. În toţi aceşti ani, a stat închis între cei patru pereţi ai ascunzişului, văzând lumina zilei doar prin ochiul ferestrei. „Şi eram aşa dornic de soare, că într-o zi cu soare mi-am scos pe fereastră mâinile. Şi un vecin m-a văzut, dar nu m-a denunţat”, povesteşte fostul fugar.
Obosit de atâta așteptare și inactivitate, încearcă să găsească soluții să iasă din ascunzătoare. Astfel, Teodor Naghiu (Nadiu), medic la Penitenciarul Timişoara, prieten cu părintele Bordașiu, a încercat să-i obţină fugarului o „formă” de libertate. Naghiu fiind un bun şahist, juca şah cu numeroşi securişti. Astfel, medicul îi propune unui securist să îi procure părintelui Bordașiu acte false pentru a lucra pe unul din şantierele ţării. Din păcate, securistul va raporta imediat solicitarea, iar pe 18 iulie 1955 trupele de Securitate vor năvăli în casa din Husasău de Criş unde se adăpostea părintele şi îl vor aresta pe fugar. „În miezul verii, în dimineața când primii secerători ieșeau în lan cu coasa, în 18 iulie 1955, au venit și oamenii securității din Timișoara să mă culeagă ca rod al vigilenței lor. Nu a fost la mijloc nicio trădare. Nu a fost nicio greșeală. A fost o lucrare a Proniei divine, care mă salva din deznădejde, când eu ajungeam la un obstacol greu. Iar în acea dimineaţă de seceriş, când au năvălit în casă lucrătorii Răului şi mi-au cerut să le predau armamentul pe care îl aveam, le-am arătat Biblia, singura armă pe care o aveam asupra mea”, mărturisește părintele Nicolae Bordașiu, momentul arestării.
I s-au pus cătușele la mâini și l-au introdus într-un autoturism, unde l-au legat cu alte cătușe de scaunul de la mașină. A fost dus, pentru câteva ore la Securitatea Oradea, după care transportat la Securitatea din Timișoara.
În orașul de pe Bega, va îndura ce-a mai cumplită umilință. „Cea mai mare înjosire am cunoscut-o aici, la Penitenciarul din Timişoara, când mi s-au bătut în nituri lanţuri la picioare, fiind întins cu faţa la pământ”, își amintește pr. Nicolae Bordaşiu.
