Călăuză arestată preventiv după ce a înjunghiat un migrant în Bihor

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pe data de 13 noiembrie, un bărbat a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor, trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat în forma continuată.

Anchetatorii au stabilit că, pe data de 11 noiembrie, bărbatul respectiv a călăuzit 35 persoane de cetăţenie afgană, pe care le-au introdus ilegal în ţară din Serbia şi le-a transportat până în zona localităţii Salonta, iar apoi a dorit să le treacă ilegal graniţa în Ungaria.

“Totodată, la data de 13.11.2020, în jurul orei 06:15, inculpatul A.A. împreună cu persoanele sus-indicate s-au deplasat pe jos, dinspre localitatea Ant, judeţul Bihor, înspre localitatea Zerind, judeţul Arad, în scopul de a trece fraudulos frontiera de stat, iar în momentul în care au ajuns pe un teren viran în apropierea satului Ant, comuna Avram Iancu, pe fondul unui conflict spontan cu persoana vătămată N.N., cauzat de faptul ca aceasta din urmă nu a fost dispusă să treacă înot râul Crişul Negru, i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona spatelui, cauzându-i o plagă înjunghiată în zona hemopneumotorace dreapta posterior, leziune care necesită pentru vindecare un număr de 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Pe data de 14 noiembrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu o propunere privind arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile a călăuzei pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi trafic de migranţi.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bihor a precizat în referatul de arestare preventivă că lăsarea bărbatului în libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. 

Acesta a înjunghiat un migrant pentru că aceasta nu ştia să înoate. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor şi trafic de migranţi.

Alte știri