Criza sanitară prin ochii medicilor ATI din Oradea

Foto: libertatea.ro

Pentru oamenii care lucrează în secţia ATI a Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, pandemia e numele unui zid până la cer, care îi desparte de tot şi de toate.

„Lumea din piaţă şi cea de aici. Parcă suntem două lumi. Două lumi, la zece metri distanţă, şi între care nu trece nici o idee, din una în ailaltă, de parcă-i plumb între ele!”, spune medicul Adriana Dobrescu, şefa secţiei.

“Una-i provocarea să conduci o secţie ATI şi alta-i provocarea să conduci o secţie ATI COVID. Noi am fost o secţie ATI copii, apoi ATI copii chirurgical şi medical, apoi ATI copii şi adulţi chirurgical şi medical. După ce am devenit ATI mare, ne-am transformat în ATI COVID”, afirmă medicul Dobrescu.

Între pacienţi şi cei de-acasă comunicarea se face doar prin personalul medical. Ruperea de lumea de-afară se aplică tuturor celor intraţi în zona roşie, fie că lucrează, fie că sunt trataţi aici.

„Am avut 10 paturi, 15 paturi, după care am avut 24 de paturi, şi-acum avem 34 de paturi, cu acelaşi personal care se-ntinde în pată de ulei”, spune şefa de secţie.

O demisie pe zi înregistrează secţia ATI COVID de la Oradea. Iar candidaţii la un post sunt tot mai puţini. Noii angajaţi trec greu testul primei ture: să nu leşini după 15 minute de când te-ai echipat.

Rata de supravieţuire la ATI la „Municipalul” din Oradea e de 40%.

Pentru suferinzii de COVID-19 de la spitalul bihorean, există şi varianta ECMO, a circulaţiei extracorporale. Este varianta „când nimic nu mai merge”.

O membrană ECMO are garanţia o lună, aşadar o lună e timpul de graţie primit de pacient. La ATI, vârsta e, cu adevărat, doar un număr. „Îl vedeţi pe băiatul ăsta, de 44 de ani, aici, intubat. Azi am fost să văd pe cineva la etajul 9 al spitalului. Tocmai externau un bunic de peste 87 de ani”, spune doctorul Mihai Florea.

Medicul Florea urmăreşte mai ales ochii: „Dacă se uită la mine şi reacţionează, înseamnă că e mai bine. Dacă are ochii deschişi, dar nu-mi mai susţine privirea, nu mai are reacţie, e de rău. La vizita de dimineaţă, pe unii îi găsesc aşa, cu faţa luminată, după o noapte la oxigen, dar pe alţii…”.

Pentru suprasolicitarea personalului, spitalul are angajaţi psihologi. Dar şi asta e doar o strategie pentru a câştiga timp. Nu mult, cât îi cresc virusului următoarele zece capete.

Oamenii care muncesc în secţia ATI de la Oradea nu pot să spună nici măcar că e greu. La cum a evoluat pandemia, spune medicul Dobrescu, greul abia de-acum va veni.

Citiţi întreg reportajul pe libertatea.ro.https://www.libertatea.ro/stiri/fotoreportaj-miezul-cosmarului-covid-medicii-ati-oradea-apel-disperat-compatriotii-lor-3279835

Alte știri