Alte 8.062 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul COVID-19 ajungând la 500.273, potrivit datelor publicate vineri de Grupul de Comunicare Strategică.
De la începutul epidemiei în România 390.212 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 176 de decese (109 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.940. Dintre acestea, 1.275 sunt internate la ATI.
Pe teritoriul României, 45.133 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.138 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 78.655 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.