In aceasta toamna atipica sub toate aspectele, poetul Ioan Moldovan, directorul revistei „FAMILIA”, obtine premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru volumul „ MULTE AR MAI FI DE SPUS”.Un titlu sugestiv, ce tradeaza nevoia de comunicare, de a impartasi cu celalalt ganduri, sentimente, trairi, si de ce nu, angoase, tristeti, starea de spleen.
Caracterul deschis al operei, asa cum o preconiza Umberto Eco, se dezvaluie din titlu, nimic nu se termina, totul pare ca incepe perpetuu. Asistam la imagini poetice ce tradeaza neasteptate treceri de la imagini si stari romantice, la banalul existentei.
Volumul lui Ioan Moldovan prezinta ipostaze ale EU-lui poetic, in care temporalul devine atemporal, si in care trimiterile livresti sunt prezente constante. : „Stelele-s planse ca apele in amurg”,sau „Ma duc unde ma duce acest plaur”, ca in versurile lui Verlaine : „Et je m’en vais / Au vent mauvais”…Ludicul isi gaseste fericita intruchipare in versurile care tradeaza o anumita bucurie de a descoperi inefebilul existentei in lumile ce se cauta unele pe altele, lumea Eu-lui profund si a Eu-lui de suprafata, din afara.
Poeziile cu titlul „Draga” sunt elocvente in acest sens. Este vorba de un cotidian asumat, a carui frumusete consta in aceasta transfigurare de lumi.
