Mircea Mălan: Tronsonul DJ 763 de la Cabana Scărița până la platoul de la Glăvoi va fi asfaltat

Foto:facebook/Mircea Malan

Drumul neasfaltat, în lungime de 2,5 km de la DJ 763 (Cabana Scărița) și până la platoul de la Glăvoi va fi asfaltat, astfel încât iubitorii muntelui și a ieșirilor în natură cu cortul, să poată să ajungă mai ușor la acest loc frumos din județul nostru. E promisiunea fermă a vicepreședintelui CJ Bihor, Mircea Mălan.

„Înainte cu câteva sute de metri de platou se va amenaja o parcare. Cei care vor veni cu echipamente de camping vor putea să meargă până la platoul Glăvoi cu mașina pentru a lasă echipamentele, urmând să ducă vehiculul în parcare. Astfel, platoul va fi afectat cât mai puțin și va rămâne exclusiv la dispoziția pietonilor. De asemenea, într-o parte a platoului se vor amenaja toalete și dușuri pentru a face într-adevăr un turism civilizat și ecologic”, spune Mircea Mălan.

Tot el adaugă că tot proiectul va fi făcut cu intervenții minime, fără a agresa natura.

În vizita din teren, de miercuri, Mircea Mălan fost cu inginerul Nicolae Găgeanu, cu primarul comunei Pietroasa, Laza Ionel, dar și cu primarul și viceprimarul comunei Budureasa, Magda Adrian, respectiv Laza Ionuț.

Alte știri