17 decembrie 1770 este ziua când a fost botezat Ludwig van Beethoven. Este data când sărbătorim 250 ani de la naşterea celui cunoscut drept „Titanul de Bonn”, unul dintre cei mai importanţi compozitori din întreaga istorie a muzicii, un creator vizionar cunoscut drept reprezentant al clasicismului vienez, care anticipă însă şi zorii romantismului în muzica cultă.
Radio România Muzical a pregătit în 17 decembrie Ziua Beethoven: între orele 7.00 şi 24.00, 7 emisiuni urmărind cronologic creaţia Beethoven, cu lucrările cele mai importante, în interpretări consacrate.
Ziua Beethoven se desfăşoară şi pe contul facebook Radio România Muzical, devenit în ultimele luni una dintre cele mai mari scene virtuale româneşti pentru muzica clasică.
De la ora 18.00 poate fi vizionată înregistrarea realizată în 1 noiembrie 2020 la Sibiu de Cvartetul Arcadia, de la ora 19.00, un concert din 2018 cu Christian Zacharias şi Orchestra Filarmonicii George Enescu protagonişti, iar de la ora 20.00, ultimul concert din cadrul festivalului SONORO, susţinut pe 9 decembrie 2020, având creaţia beethoveniană în prim plan. În galeria video de pe contul FB Radio România Muzical, playlistul Camera albastră ce-l are în prim plan pe cel mai cunoscut dirijor român al momentului, Cristian Măcelaru, cuprinde înregistrări accesibile oricând, dedicate lui Beethoven şi principalelor lui simfonii.