Incepe reabilitarea fatadelor pe strada Vasile Alecsandri. Vezi unde se pun primele schelele

Primele contracte în vederea reabilitării faţadelor de pe strada Vasile Alecsandri au fost semnate, a anuntat Primaria miercuri dupa amiaza

Conform etapelor stabilite prin HCL nr. 219 din 2016 de transformare a străzii Vasile Alecsandri în zona pietonală prin refuncţionalizarea şi reamenajarea spaţiului public, au fost finalizate documentaţiile tehnice privind reabilitarea faţadelor şi acoperişului, prin Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice, azi fiind semnate primele contracte de asociere între Municipiul Oradea şi proprietarii de imobile.

Primele clădiri de pe strada V. Alecsandri la care vor începe lucrările de reabilitare sunt cele situate la nr. 3 – Casa Roth (anul contrucţiei 1912), nr. 4 – Magazinul de sticlărie Deutsch (anul contrucţiei 1906-1910 – clădire monument istoric) şi cea de la nr. 5.

Urmează ca în săptămâna următoare să fie convocaţi toţi proprietarii pentru a semna contractele de asociere, în funcţie de opţiunea oferită prin Hotărârea de Consiliu Local.

În urma semnării contractelor de asociere, proprietarii pot face demersurile de contractare a lucrărilor de reabilitare prin firme de construcţii care au efectuat lucrări la clădiri în zona centrului istoric şi au experienţă în acest domeniu. Conform hotărârii Consiliului Local privind „Programul de transformare a străzii Vasile Alecsandri în zonă pietonală prin refuncţionalizarea şi reamenajarea spaţiului public”, lucrările sunt programate în două etape. În prima etapă se vor reabilita toate faţadele clădirilor, iar în etapa a doua se vor efectua lucrările de transformare a străzii în zonă pietonală. Primăria Oradea intenţionează să transforme strada V. Alecsandri în zonă pietonală până în vara anului 2017.

DSC_1257

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds