Solstiţiul de iarnă are loc luni, 21 decembrie. Durata zilei va fi de 8 ore şi 50 de minute

Solstiţiul de iarnă va avea loc anul acesta luni, la ora 12.02, durata zile fiind de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). În aceeaşi seară, planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia şi vor putea fi văzute ca un astru dublu, anunţă Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu”.

Momentul Solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea.

La data solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti).

În emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 6 seconds