Coronavirus în Bihor: 118 cazuri noi confirmate, 343 de persoane internate dar și 15 decese

Foto: agerpres.ro

Astăzi, 23.12.2020, ora 8.30, În județul Bihor sunt: 118 cazuri confirmate în ultimele 24 ore; 343 persoane internate; 14.983 persoane vindecate de la începutul pandemiei; 610 persoane decedate de la începutul pandemiei, cu 15 mai multe.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 2280 de persoane carantinate și 1106 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 345 de societăți comerciale și 62 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 170 sancțiuni contravenționale, din care 68 cu avertisment scris și 102 cu amenzi în valoare de 42.350 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În aceste misiuni au fost implicați 261 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 43 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 14 în patrule mixte, aplicând 12 sancțiuni contravenționale din care 10 cu avertisment scris și 2 cu amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 49 de acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Personalul ISU BH asigură în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 47 de cadre ale ISU „Crișana“.

Alte știri