Proiectul viitorului drum de centură al oraşului Aleşd va fi în dezbatere publică până la data de 12 ianuarie, pe site-ul Consiliului Judeţean Bihor, cei interesaţi putând depune observaţii pe adresa de email sugestii@cjbihor.ro.

Varianta finală, din cele 3, va fi supusă aprobării la finalul lunii ianuarie.
Până la sfârşitul lui mai ar trebui realizat studiul de fezabilitate, după care va fi lansată procedura de proiectare şi execuţie, în paralel fiind făcute exproprierile. Centura oraşului Aleşd trebuie realizată până la finele anului 2023 pentru a putea fi finanţată din bani europeni.
Varianta de 5,9 kilometri, cu o valoare estimată de 25 milioane de euro, este cea recomandată de proiectant și susținută de către Consiliul Județean Bihor după ce, în urma unei analize multicriteriale, a obținut cel mai mare punctaj. Acest scenariu, 3 este investiția cu cele mai reduse costuri, realizabilă în termenul cel mai scurt și cu cele mai mici cheltuieli de întreținere și operare. Presupune einsa xproprieri de terenuri şi o clădire. De asemenea, lucrările de execuție nu ar afectata aria protejată ROSCI0050 (Râul Crișul Repede, amonte de Oradea).